Descarcă GRATUIT cartea „HAI SĂ FIM OAMENI - mic ghid de regăsire” de AICI | Ne poți urmări și pe: TikTok, Facebook, Instagram și poți da subscribe acestui canal de Youtube. Mulțumim! Iar dacă ai un secret de oriunde din țara asta, un loc special, un om sau o poveste, trimite-ni-le pe secreteleromaniei@gmail.com și, dacă sunt tari de tot, le publicăm!

Prima parte e aici.

Epoca fanariotă – când șpaga s-a pupat pe gură cu puterea

Bine ați venit în primul mare sezon de corupție, cu buget serios! Dacă ar fi un serial Netflix, sloganul ar fi „Bani fără număr!” Doar că a fost o bucată de realitate care ne-a format în ceea ce suntem azi.

Dacă până acum am văzut boieri care se înfrățeau cu funcțiile și domni care-și luau tronul cu ploconul, de aici înainte vorbim despre un upgrade sistemic. Corupția trece la nivel macro, cu export de șpagă și outsourcing de trădare. Putem spune că e un fel de „corporatizare” a corupției, doar că fără badge-uri, ci cu buzunare adânci.

Epoca fanariotă n-a fost doar o perioadă istorică. A fost un curs intensiv de „A furat, dar a și furat!”, ținut de niște greci școliți în cartierul Fanar din Constantinopol și doctori în combinații bizantine. Cei care zic că perioada asta a fost „de ocupație străină” se înșală doar pe jumătate. Pentru că, de la un punct încolo, românii n-au mai fost doar victime – s-au făcut asociați.

Tronul pe bani – cât costă să fii domn?

Începem simplu: în 1711 în Moldova și în 1716 în Țara Românească, sultanul a zis STOP alegerilor de domni locali și a început să-și planteze pe tron greci din cartierul Fanar al Constantinopolului.

Cum ajungeai domn? Prin licitație. Cine plătea mai mult, domnea. Cine domnea, recupera. De unde? De la țară, normal.

Domniile se vindeau ca apartamentele la bloc: cu vedere la Poartă și posibilitate de extindere în funcție de șpagă.

Generalul francez Louis Langeron scria clar: „toate slujbele se cumpără”. De sus până jos. Domn? Dai banul. Vameș? Dai banul. Episcop? Dai banul. Judecător? Banul și ceva „havaiet” (adică șpagă lunară, peste salariu).

Domnul Ioan Caragea a dus sistemul la perfecțiune: în Muntenia, în timpul domniei lui (1812–1818), se oficializase plata funcției. N-aveai bani de-o șpagă cinstită? N-aveai carieră. Pe scurt: voiai să urci? Coborai morala.

Taxe, biruri și bugete care mergeau direct în buzunarul domnului

Și pentru că trebuiau recuperați cumva banii dați la Istanbul, domnii au inventat taxe care i-ar face să se simtă amatori pe conducătorii de azi. Biruri pe cap, biruri pe casă, pe pălărie, pe umbră, dacă se putea.

Cel mai creativ a fost Constantin Hangerli (1797–1799), care nu doar că a pus taxe peste taxe, dar și-a făcut și un sistem propriu de colectare. Un fel de ANAF privat, dar fără inspectori care vin în control, doar cu sugative de bani.

Problema? S-a lăcomit prea mult, chiar și pentru vremurile alea de jaf generalizat. Țăranii și boierii s-au plâns la sultan. Ce-a făcut sultanul? L-a decapitat. La propriu. Un caz rar în care un domn corupt și-a pierdut capul. Pentru că n-a știut să fure cu stil. Există o oarecare onoare și între hoți.

Apoi, în epoca lui Caragea, corupția a fost atât de mare, încât expresia „se fură ca-n vremea lui Caragea” a intrat în folclorul durerii naționale. Dacă azi spunem „se fură ca-n pandemie”, pe atunci se spunea „se fură ca-n vremea lui Caragea”. Istoria are simțul umorului.

Din Fanar, cu dragoste (pentru profit)

Fanarioții și-au adus pe-aici rude, cumnați, fini, veri de gradul 7 și fiecare dintre ei a adus o rețea paralelă de jefuit țara. Erau greci, dar vorbeau fluent limbajul universal al combinației.

Când zicem că grecii au sufocat administrația, nu ne referim la mâncare.
Era favoritism etnic la nivel de stat. Și boierii români? Păi ce să și facă? Dacă-i musai, cu plăcere! S-au adaptat. S-au încuscrit. S-au pupat. Și-au spus „hai că merge și-așa, dă-i cu bacșișul!”

Langeron nota cu greață: „mulți boieri din Țara Românească au josnicia și lăcomia grecilor din Fanar”. E clar, școala era mixtă. Universitatea de Corupție avea profesori și studenți de toate națiile.

N-au putut istoricii scrie cât s-a putut fura!

Leon Tomșa, încă din 1630 (!), adică înainte de fanarioți, avertiza că grecii vin „pe sărăcia și pustiirea țării” și că se duc banii la mănăstiri în Athos.

Dimitrie Cantemir, în „Descriptio Moldaviae”, spunea că moravurile levantine corup și strică.

Nicolae Iorga a pus capacul: a numit perioada „Bizanț după Bizanț” – pentru că n-a murit Bizanțul, doar s-a mutat mai aproape de noi. Cu tot cu apucături.

Ce apucături? Intrigi, lăcomie, ipocrizie, dispreț față de lege. Și brocarturi fine. Că și corupția avea gust.

Reformatori cu intenția, dar cu sistemul împotrivă

Au existat și domni fanarioți care au încercat să schimbe ceva. Constantin Mavrocordat a spus: „hai să le dăm salarii funcționarilor, poate nu mai iau șpagă.”
Ce-au făcut funcționarii? Au luat și salariul, și șpaga. Vi se pare cunoscut?

Ipsilanti, alt domn cu inițiativă, a încercat să reformeze justiția și administrația. Se zice că a plecat mai sărac decât venise. Adică a ratat scopul epocii.
Un domn cinstit în vremea fanarioților e ca un vegan la grătar: curajos, dar flămând.

Astfel de încercări izolate au eșuat: corupția devenise mod de trai în Țările Române încă înainte de 1800. Un nobil francez nota: „nu se află pe fața pământului un neam de ticăloși mai mârșavi decât fanarioții.”

Finalul fanarioților – și începutul românilor care i-au copiat

În 1821, Tudor Vladimirescu însuflețeste revoluția. Scop declarat: „Să piară fanarioții cu tot cu cârmuirea lor cumplită!”

Și au „pierit”. Oficial. Neoficial? Au rămas în mentalitate. În ADN-ul politic. În modelul: „întâi dai, apoi iei”.

Rețelele boierești locale au preluat puterea după 1821. Și ghici ce au făcut? Fix ce învățaseră.

Sistemul – boierul care cumpără o funcție, jefuiește județul, apoi vine la București la huzur – a supraviețuit sub altă formă.

Corupția nu s-a încheiat. Nici pe departe. Doar s-a dat jos de pe cal și s-a urcat în trăsura modernității. În epuca fanariotă ne-am luat doctoratul în corupție, care ne-a transformat în eminențele de azi!

Când corupția devine mod de guvernare, nu ai domnie. Ai franciză.

Fanarioții n-au fost doar niște străini care ne-au condus. Au fost managerii companiei Țările Române S.A.

Și când ai un sistem unde totul se vinde – tron, justiție, dregătorii – nu mai ai stat. Ai o piață cu drapele. Fix ca în ziua de azi.

Ți-a plăcut? Urmează partea a treia – unde corupția se îmbracă la Paris, dar păstrează năravurile din Fanar. Dă un share dacă ți-a plăcut și susține România Secretă cu doar 5€/lună, ca să intri în clubul select al iubitorilor de secrete! Mulțumim!

Share