De Răzvan Dragoș

Descarcă GRATUIT cartea „HAI SĂ FIM OAMENI - mic ghid de regăsire” de AICI | Ne poți urmări și pe: TikTok, Facebook, Instagram și poți da subscribe acestui canal de Youtube. Mulțumim! Iar dacă ai un secret de oriunde din țara asta, un loc special, un om sau o poveste, trimite-ni-le pe secreteleromaniei@gmail.com și, dacă sunt tari de tot, le publicăm!

E vinerea dinaintea unui weekend decisiv pentru România. Am putea spune că e un soi de „Vinerea Mare”. Poporul ăsta a murit câte puțin în ultimele luni. Și va învia duminică. Ce va fi după înviere, depinde doar de noi. După cum spuneam în clipul de aici, pentru mine există o singură opțiune pe buletinul de vot: Nicușor Dan. Vă îndemn să mergeți la vot și să alegeți cu mințile limpezi și cu inimile curate. Pentru că suntem creatorii propriului destin. Nu Dumnezeu. Nu statul. Nu politicienii. Noi. Noi decidem cum înviem.

M-am tot gândit ce aș putea scrie azi. Și mi-am amintit că am filmat cu Elena, colega mea din proiectul „România secretă”, la biserica Bob, din centrul Clujului.

Ce e special la biserica asta? S-a născut din credința unui om care a sfidat imposibilul: episcopul greco-catolic Ioan Bob.

Într-o vreme în care românii nu aveau voie să construiască biserici între zidurile cetății Clujului, preotul Ioan Bob a zis „nu există nu se poate!”. Și a reușit să construiască prima biserică românească din cetate, sfidând autoritățile habsburgice. Și riscându-și siguranța. Poate chiar viața.

Cum a reușit? Aflați din clipul de mai jos:

În 1803, Ioan Bob și-a văzut visul împlinit. O dovadă că e suficient să visezi. Să-ți dorești ceva cu atâta ardoare, încât să faci orice ca să se întâmple. Chiar și să primești aprobare pentru un depozit și să zici: „Ooops, a ieșit o biserică!”

Poate părea o minciună. Dar a fost, de fapt, un act de rezistență prin credință.

Ioan Bob nu s-a plâns. N-a dat vina pe sistem. N-a așteptat să-l salveze cineva. A făcut. Cu propriile riscuri. Cu propriul nume. Cu propriile resurse. Și biserica e acolo și azi. Dovadă că imposibilul cedează în fața celor care cred și acționează.

De ce am ales să scriu asta chiar azi?

Pentru că povestea lui Ioan Bob nu e despre religie. E despre responsabilitate. Despre curaj. Despre viziunea unui om care a știut că viitorul nu se cere. Se construiește.

Noi, românii, avem nevoie disperată de modele. Dar uităm că le-am avut. Le-am avut în oameni simpli, dar verticali. În oameni care n-au urlat, dar au lăsat ceva în urmă.

Și acum?

Acum e rândul nostru.

Pentru că duminică nu alegem doar între doi oameni. Alegem între două direcții pentru România. Și, dincolo de campania electorală, de discursuri, de ura dintre noi din ultimele luni, faptele sunt cele care rămân.

Ioan Bob nu s-a limitat să vorbească despre credință. A construit-o. La fel și noi, duminică: nu vorbim despre democrație. O construim.

Prin vot. Prin alegerea lucidă. Nu cu nervii. Cu inima trează și mintea limpede.

Biserica Bob e acolo să ne amintească: dacă spui că nu se poate, ai pierdut deja.
Dacă faci, chiar și cu o autorizație de depozit, poți schimba istoria.

Noi suntem autorizați acum să alegem. Democratic. Demn.

Ce-o să construim cu votul nostru?

Un depozit al dezamăgirilor? Sau o biserică a democrației, în care să încapă toți românii, fără ură, fără frică?

Noi decidem.

Share